Menu

Lot 1

De ce s-au născut norii (Patricia, 5 ani și mămica ei)

Acrylic on canvas
30 × 30.5 cm (11.8 × 12 inch)

Sold for €15

ADDITIONAL INFO

Lot Notes

De ce crezi tu că numai oamenii sunt nemulțumiți? Nici vorbă. Nu de mult, în cer a fost un scandal uriaș: soarele a spus despre lună că are un nas de toată rușinea iar ea i-a răspuns că numai cineva care se mândrește cu un păr oribil precum un gard ascuțit poate rosti asemenea prostii. Zi de zi cei doi se văzuseră deasupra unui cireș, dar din acea clipă amarnică și-au întors spatele cu ciudă și s-au ocolit multă vreme. Tot de-atunci a apărut primul nor pe cer, asemeni unei perdele care desparte doi vecini certăreți. Apoi, pământul s-a crăpat în două, așa că soarele și luna se puteau plimba fiecare deasupra bucății lui. Se auzea un mormăit continuu, pentru că nici despărțirea asta nu era de ajuns ca să șteargă supărarea dintre ei. De la o vreme, zgomotul pe care-l făceau a fost atât de supărător, încât sub ei n-a mai crescut nicio floare. Nu se știe de unde, a apărut într-o zi o lalea și de dragul culorii ei minunate, o pasăre a tras norul de pe cer. Oricât de mare ar fi fost supărarea, merita și luna să vadă ceva atât de frumos. Și așa, pământul s-a lipit la loc iar luna și soarele s-au împăcat.


Picturile prezentate sunt realizate de către copiii diagnosticați oncologic în cadrul atelierelor de art-terapie, activitate a Asociației P.A.V.E.L.. Aceste ateliere sunt susținute de art-terapeutul conf. dr. arh. Mihaela Șchiopu în secția de oncopediatrie a Institutului Oncologic "Alexandru Trestioreanu", București.

Asociația P.A.V.E.L. (Primind Ajutor, Viața Este Luminoasă), asociație a părinților cu copii bolnavi de cancer, leucemii și anemii grave, este o asociație caritabilă, ONG, din 10 mai 1996. Misiune: îmbunătățirea vieții copiilor și tinerilor bolnavi de cancer, leucemie și anemii grave prin acordarea de sprijin moral, informațional, psihologic, social și material copiilor, tinerilor bolnavi și familiilor lor.

Copiii uită de tot când pictează. Se bucură de fiecare clipă ca și când ar fi în vacanță. Așteaptă pe hol să vină momentul, cu sufletul la gură. Fondurile rezultate le vor fi dedicate, pentru ca materialele să fie diverse și întotdeauna la dispoziție. În plus, o părticică va fi dăruită unei eleve de la un liceu de artă din țară. Andreea a avut în luna noiembrie a anului trecut o expoziție cu lucrările realizate timp de un an, în spitalul în care este încă internată.

NOTICE TO BUYERS

This Lot is available for inspection at the Lavacow office on request only.

In addition to the hammer price you will have to pay the buyer's premium, which represents 12% of the hammer price. Lavacow members benefit of a reduction of the tax to 10% in the case of 'Collector' members and to 8% in the case of 'VIP' members.

You can choose to pick up the Lot from the Lavacow office in Bucharest, free of charge, or have it delivered from our office to your address, in which case you will cover any related expenses and taxes.

LOGIN TO LAVACOW

×
×

Join Our Newsletter

Get notified of upcoming auctions and works of interest.

×

In order to place bids you have to fill in your Account Information with the mandatory Auction Settings.
Go to Auction Settings

Your bid was successfully received.